Gabriela Ruse s-a calificat în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului. Ea s-a impus în fața jucătoarei din Australia, de origine rusă Daria Saville, fostă Gavrilova În turul secund, Gabriela Ruse o va întâlni pe jucătoarea americană Coco Gauff.
Simona Halep a fost eliminată surprinzător în primul tur la US Open. A fost învinsă de o jucătoare venită din calificări
Gabriela Ruse, locul 101 WTA, a obţinut prima sa victorie din carieră pe tabloul principal al Flushing Meadows, 3-6, 6-2, 6-4 cu Daria Saville, fostă Gavrilova, locul 58 WTA, după două ore şi 15 minute de joc.
Românca venea după o operaţie la încheietura mâinii stângi la începutul lunii, iar ultimul său meci data din iulie.
Ruse a avut procentaje mai bune la serviciu şi la mingile de break și a fost net superioară la mingile directe câştigătoare.
În turul secund, Gabriela Ruse o va întâlni pe jucătoarea americană Coco Gauff care a învins-o anul acesta în primul tur la Wimbledon.
Simona Halep, a şaptea favorită, a fost învinsă de ucraineanca Daria Snigur cu 6-2, 0-6, 6-4. Alte două românce evoluează marți în primul tur, Sorana Cîrstea şi Irina Begu.