Confidenţialitate

Gabriela Firea susține că traficul a fost domeniul prioritar în primii 2 ani de mandat

Traficul a fost un domeniu prioritar în primii doi ani de mandat ai primarului general din Bucureşti – cel puţin asta spune Gabriela Firea într-un clip video postat pe pagina oficială de Facebook despre măsurile de când este în fruntea Capitalei.

Realizările sunt subliniate și într-un comunicat al Primăriei Generale a Municipiului București:

“Traficul reprezintă, în momentul de faţă, cea mai serioasă problemă a Bucureştiului. Timp de 25 de ani nu s-a făcut aproape nimic pentru a se contracara efectul creşterii exponenţiale a numărului de vehicule care circulă în Capitală. De aceea, în primii doi ani de mandat ne-am concentrat eforturile în această direcţie, proiectele legate de trafic fiind, alături de cele din sănătate, prioritare pentru Primăria Capitalei, fapt reflectat şi în modul de alcătuire a bugetului Municipalităţii.

Reînnoim parcul RATB cu 400 de autobuze noi, ultramoderne, am finalizat obiective de infrastructură foarte importante, care stagnau de ani de zile, am reabilitat sisteme rutiere şi linii de tramvai de pe artere centrale din Capitală şi am făcut demersuri importante pentru încurajarea utilizării bicicletei pe scara largă, ca mijloc de transport alternativ”, a declarat Firea, conform comunicatului.

https://www.facebook.com/gabifirea/videos/1922586874470777/

Ea a spus că se continuă dezvoltarea proiectelor de infrastructură rutieră şi în perioada următoare, astfel încât Bucureştiul să poată deveni cât mai curând o capitală europeană cât mai modernă şi accesibilă.

Primele 100 de autobuze Euro 6 vor ajunge la finalul acestui an, cel mai probabil în luna octombrie. Restul de 300 – anul viitor.

Totuși, Bucureștiul ocupă locul 5 în într-un top mondial al orașelor cu cele mai mari probleme de trafic rutier.

Potrivit unui studiu, dacă folosești mașina zilnic în Capitală pentru un drum de jumătate de oră, la final de an vei acumula 4 zile și 4 nopți pierdute în trafic.

Capitala României este întrecută doar de Instanbul (110 ore), Mexico City (110 ore), Moscova (109 ore) si St. Petersburg (104 ore), se arata intr-un studiu realizat de TomTom, citat de Statista.com.
(Tom Tom – is Global leader in navigation, traffic and map products, GPS Sport Watches and fleet management solutions.)
Specialistii in psihologia transportului de la Asociatia de Psihologie si Siguranta Rutiera “PsihoTrafiQ” considera ca ambuteiajele duc implicit la nervozitate si la cresterea accidentelor cauzate de reactiile impulsive. In acelasi timp, blocajele se petrec din cauza numarului foarte mare de masini care circula in Bucuresti, raportat la cel al populatiei, iar solutia principala pentru decongestionarea traficului ar fi optarea oamenilor pentru mijloacele alternative de transport. Potrivit Institutului National de Statistica, in anul 2014, sunt inmatriculate 924.213 autoturisme, la o populatie de 1.883.425 de locuitori, adica o masina la 2 locuitori.

Totodată, peste 70% dintre bucureşteni sunt nemulţumiţi de traficul rutier arată un studiu realizat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală în urmă cu 2 ani, la solicitarea ArCuB.

În topul nemulţumirilor, majoritatea menţiunilor fac referire la infrastructura stradală. Traficul de maşini este prima menţiune – 74% nemulţumiţi şi total nemulţumiţi, trafic pietonal, piste pentru biciclişti – toate indică ideea de aglomerare în rândul oamenilor – susţin iniţiatorii studiului.

În ceea ce priveşte caracteristicile Capitalei, majoritatea persoanelor chestionate sunt de acord cu faptul că Bucureştiul este un oraş aglomerat.