Confidenţialitate


Gabriela Firea, precizări despre evenimentele organizate în centrul Capitalei


Gabriela Firea, precizări despre evenimentele organizate în centrul Capitalei

 

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vine cu precizări după declarațiile din ultimele zile privind evenimentele sportive și culturale organizate în centrul Bucureștiului și care duc la blocarea traficului rutier.

Gabriela Firea anunță că vor fi introduse noi criterii în cazul autorizațiilor emise pentru diverse evenimente: concerte sau activități sportive. Primarul a ținut să precizeze că nu va fi interzis niciun eveniment stradal cultural, sportiv sau de divertisment.

Însă, unele dintre ele vor fi autorizate în alte locații din București, astfel încât traficul să nu fie dat peste cap în centru.

 

„Nu m-am referit niciodată la relocarea evenimentelor de genul: Street Delivery, Femei pe Mătăsari, Color Run, Maratonul Internaţional Bucureşti, Semimaratonul Internaţional Bucureşti sau Marsul Bicicliștilor. Nu se pune problema interzicerii evenimentelor care se desfășoară în Centrul Vechi, la Muzeul Satului sau la Muzeul Țăranului Român. Am văzut că se fac presiuni foarte mari, pentru a reveni la modul haotic în care se autoriza organizarea evenimentelor în zona zero a Capitalei. Nu cedez! Voi face ordine în acest domeniu, pentru că eu am obligația să țin cont și de nemulțumirile multor bucureșteni, nu doar de supărarea unora dintre organizatorii de evenimente. Să fie limpede: nu interzic nimic! Dar dacă un eveniment poate fi realizat și în alte zone ale orașului, atunci vom evita zona zero. Înțeleg că orice organizator de evenimente vrea să fie în buricul târgului, dar trebuie să ținem cont că un blocaj în centrul Bucureștiului poate paraliza traficul în tot orașul”., spune Gabriela Firea într-un comunicat de presă.

Autorizație emisă în funcție de numărul participanților

În viitor, Primăria Capitalei va emite o autorizație pentru un eveniment în funcție de numărul participanților la manifestarea respectivă. În centrul Bucureștiului vor fi acceptate doar evenimentele care implică un număr foarte mare de oameni și care să justifice devierea traficului rutier.

De exemplu, manifestările cu câteva zeci de oameni nu vor mai fi acceptate.

„Nu vom mai avea în centru evenimente cu câteva zeci de participanți care să pună la încercare nervii a mii de bucureșteni blocați în trafic. Trebuie să existe o anumită proporție între amploarea unui eveniment și efectele pe care le produce autorizarea lui în zona zero a Capitalei. Una este când închidem circulația pe bd. Kiseleff pentru parada de Ziua Națională a României și alta e când blocăm același bulevard pentru câteva zeci de persoane care joacă tenis sau baschet. Putem juca tenis sau baschet și în parc sau în alte zone ale orașului”, a precizat Gabriela Firea.

Cum vor fi autorizate concertele

Gabriela Firea spune că în Piața Constituției vor mai fi organizate doar concertele unde sunt așteptați foarte mulți oameni și care, prin specificul și natura lor, nu pot fi organizate în alte părți ale orașului.

De exemplu, primăria va analiza mai întâi dacă acel concert poate avea loc și pe Arena Națională sau pe platoul Romexpo. În cazul în care se constată că aceste locații nu permit desfășurarea spectacolului, atunci primăria generală va emite autorizația pentru Piața Constituției.

”Dacă vedem că nu există niciun impediment ca evenimentul să se desfășoare în alte spații identificate în Capitală: Arena Națională, platoul Romexpo, alte locații potrivite și accesibile, atunci vom evita zona zero”, a precizat Gabriela Firea.

Organizatorii concertelor aleg însă Piața Constituției și pentru prețul chiriei, mult mai mic față de Arena Națională sau Romexpo.

Chiria în Piața Constituției este de 1.600 de euro/zi. La Arena Națională prețul variază între 15.000 și 45.000 de euro/eveniment.

Însă, Gabriela Firea le promite organizatorilo și oferte speciale.

”Pentru a facilita organizarea acestor manifestari si pentru a oferi organizatorilor de evenimente alternative la Piata Constitutiei, locul de desfasurare a celor mai multe concerte, Municipalitatea are in plan incheierea unor parteneriate cu promoterii evenimentelor de mare anvergura, astfel incat chiria unor spatii alternative (Arena Nationala, Romexpo etc.) sa fie mai mica si mai atractiva pentru organizatori.”, se arată în comunicatul Primăriei Capitalei.

 

 

 


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…