Confidenţialitate

Firea: Parcurile și cimitirele din București s-ar putea redeschide la 15 mai | AUDIO

Primarul Capitalei vrea să redeschidă parcurile din București începând cu 15 mai, odată cu primul pas al relaxării condițiilor de izolare împotriva COVID-19.

Aflată la centrul de monitorizare a traficului din Capitală, Gabriela Firea spune că odată cu parcurile, s-ar putea redeschide și cimitirele din oraș:

“Înainte de ziua de 15 mai, vom avea o ședință a Comitetului Special pentru Situații Speciale de Urgență și vom propune redeschiderea parcurilor din Capitală, dar cu anumite restricții. În special, informarea cetățenilor că nu au voie să se apropie de alte persoane, deci să păstreze distanța socială. Și, de asemenea, redeschiderea cimitirelor”., a transmis edilul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Gabriel Firea mai spune că traficul a crescut în București cu aproape 20%, după anunțul privind relaxarea restricțiilor de circulație din 15 mai.