Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD a criticat activitatea unor miniștri, dar a subliniat că premierul trebuie să anunțe măsuri.
Întrebată dacă susţine o eventuală ordonanţă de urgenţă privind amnistia, Firea a răspuns: “Dacă acest lucru se va stabili în cadrul şedinţei că e o prioritate, cu siguranţă colegii mei, din câte am mai auzit şi eu discuţii, vor dori o cale 100% legală, transparentă, comunicată atât populaţiei, cât şi ambasadelor, cât şi tuturor instituţiilor atât de la Bruxelles, cât şi din ţară. Mie nu mi s-a prezentat un astfel de proiect, nu am fost invitată la nicio şedinţă în care să discutăm acest aspect şi aş face o greşeală să mă antepronunţ“.
Totodată, chestionată dacă are nemulţumiri legate de guvernare şi dacă este necesară o remaniere, Firea a precizat: “Doamna prim-ministru cu siguranţă va face şi o prezentare a situaţiei din Guvern şi este dreptul domniei sale să ne comunice, să ne spună cu ce miniştri colaborează mai bine, acolo unde sunt anumite minusuri, unde ar trebui să fie făcute anumite schimbări, îmbunătăţiri”.
Firea a subliniat, însă, că există anumite grupuri de lucru interministeriale care lucrează “de mult prea mult timp” pentru a da “soluţii care sunt evidente”.