Confidenţialitate

Gabriela Firea anunță că Bucureștiul va avea Sala Polivalentă cu 20.000 de locuri

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, luni dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă, că în Bucureşti va fi construită o Sală Polivalentă, care va avea aproximativ 20.000 de locuri, iar costurile se vor ridica la 138 de milioane de euro.

În prezent, cea mai mare astfel de arenă se află în Cluj, care are o capacitate de 9.300 de spectatori la meciurile de tenis şi baschet şi de 10.000 de spectatori la concerte, meciuri de kickboxing sau MMA.

Sportul românesc ar urma să beneficieze de o nouă Polivalentă, una care va fi construită în Bucureşti. Anunţul şi ultimele detalii au fost oferite de Gabriela Firea: “Vom avea, în sfârşit, o Sala Polivalentă, o sală multifuncţională în Bucureşti, după epopea pe care a trăit-o acest proiect. După cum ştiţi, a fost o licitaţie acum câţiva ani, care a avut nenumărate contestaţii şi, în final, a trebuit să o luăm de la capăt, pentru că acel contract a fost anulat. Avem astăzi de dezbătut indicatorii tehnico economici rezultaţi din studiul de fezabilitate realizat de Compania Durabilă a Municipiului Bucureşti pentru realizarea unei săli multifuncţionale cu o capacitate de 20.000 de locuri, pe o suprafaţă desfăşurată de 60.000 de mp, care va fi dotată şi cu o parcare subterană 380 de locuri. În afară de sala în sine vor fi şi cinci terenuri de sport.

Nu pot fi comparate costurile cu alte săli similare, pentru că e o capacitate nemaintâlnită până acum în România. Am solicitat tuturor federaţiilor sportive să ne transmită necesarul de dotări, astfel încât să fie omologată la standarde internaţionale pentru toate sporturile. Costul estimat e de 138 de milioane de euro, iar timpul de execuţie e maxim trei ani”, a declarat Primarul general a Capitalei, conform ziare.com. Sursa citată susţine că noua Polivalentă ar putrea fi contruită în jurul Arenei Naţionale.