Comentând înfrângerea suferită la prezidențiale de tabăra social-democrată, Gabriela Firea denunță o campanie de denigrare a PSD şi a candidatului Viorica Dăncilă.
Edilul general al Capitalei a spus, la Antena 3, că aşteaptă rezultatele oficiale ale alegerilor, precizând că au mai fost anumite situaţii când rezultatele anunţate seara nu au mai fost valabile dimineaţa.
“Ştim că în marile municipii a fost foarte greu pentru că, din nefericire, a fost o campanie de denigrare a Partidului Social Democrat, de asemenea, de a lipi foarte multe etichete atât pe liderii PSD, cât şi pe doamna Dăncilă. Din nefericire, ştiţi cum se spune, “good news, no news”, noi am venit să prezentăm faptele bune de la guvernare, iar din nefericire din partea cealaltă au venit mai multe lucruri neplăcute, ca să mă exprim foarte elegant. (…) Probabil că şi noi am avut anumite greşeli, anumite ezitări poate anumite mesaje, care nu au fost tocmai pe agenda cetăţenilor şi de aceea acest scor, dar pe care noi nu-l considerăm a fi final. Aşteptăm numărătoarea paralelă”, a explicat primarul.
Gabriel Firea consideră că “toate măsurile bune luate de guvernarea PSD”, printre care “măriri de pensii şi salarii”, nu au contat decât într-o mică măsură la aceste alegeri.
Potrivit unei estimări a institutului IRES, președintele în funcție ar fi obținut 66,5% din voturi, iar Viorica Dăncilă – 33,5.
Potrivit IRES, datele includ și voturile exprimate în secțiile din străinătate.
Cercetarea este valabilă pentru ora 20.00.
Un al doilea sondaj, publicat de Curs-Avangarde (pentru ora 19.30), arată că președintele Iohannis a obținut 64,8%, în timp ce Viorica Dăncilă- 35,2%.
Potrivit Biroului Electoral Central, la ora 21.00, momentul închiderii urnelor în țară, prezența la vot a fost de 49,87% în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.