Ministerul Afacerilor Interne a trimis Parchetului Tribunalului Bucureşti legislaţia în baza căreia şeful instituţiei, Gabriel Oprea, a beneficiat de coloană oficială în seara în care un agent rutier care îl însoţea a murit.
Potrivit unor surse judiciare, de la începutul anului, vicepremierul a făcut peste 1.500 de drumuri escortat.
La anchetatori au mai ajuns traseul pe care a mers Gabriel Oprea în 20 octombrie, toate actele solicitate de la Brigada Rutieră a Capitalei şi convorbirile din dispecerat înregistrate în seara in care și-a pierdut viața Bogdan Gigină, poliţistul care deschidea coloana oficială a vicepremierului.
Până acum, s-a stabilit că în maşină cu ministrul Afacerilor Interne mai erau două persoane – şoferul şi un angajat.
Vicepremierul Gabriel Oprea ar urma să fie audiat, în calitate de martor, miercuri sau joi, pe numele acestuia fiind emisă o citaţie.