Fostul fotbalist Gabi Balint a suferit un infarct, vineri, şi a fost operat de doctorii spitalului bucureștean Fundeni.
Potrivit presei sportive, care citează surse medicale, starea pacientului este stabilă.
Lui Gabi Balint i-au fost montate 3 stenturi pe inimă.
În vârstă de 56 de ani, Gabi Balint a jucat pentru Steaua în perioada 1980-1990 şi a câştigat alături de trupa din Ghencea Cupa Campionilor Europeni în 1986 şi Supercupa Europei în 1987.