Confidenţialitate

Furtuna tropicală Vicente s-a format în largul Mexicului

O furtună tropicală s-a format, vineri, în apele Oceanului Pacific în largul coastelor statului mexican Chiapas cu o prognoză ce arată o traiectorie paralelă cu ţărmul vestic al Mexicului, potrivit Agerpres, care citează EFE.

Cu Vicente, care s-a dezvoltat dintr-o depresiune, actualul sezon al uraganelor în Pacificul mexican devine cel mai activ din 2014, depăşind pronosticul oficial care anunţa formarea a 18 sisteme ciclonice cu nume proprii.

După Vance, care se formase în 2014, anul acesta s-a revenit la litera ‘V’ pentru a denumi un ciclon tropical în Pacific.

Vicente este localizat la 180 kilometri de Tapachula, statul Chiapas, şi se deplasează în direcţia nord-vest cu o viteză medie de deplasare de 4 km/h, anunţă SMN în raportul său cel mai recent.

Însoţit de vânturi de 65 km/h şi de rafale de până la 85 km/h, Vicente favorizează producerea de furtuni locale intense (75 – 150 mm de ploaie) în statele mexicane Chiapas şi Oaxaca, care au cerut să fie luate măsuri de precauţie.

Potrivit SMN, Vicente se va menţine ca furtună tropicală pe traiectoria sa paralelă cu coasta mexicană cu o maximă apropiere prevăzută la 24 octombrie, de statul Jalisco.

Actualul sezon al cicloanelor din Pacific, care se va extinde până la mijlocul lunii noiembrie, a început la 6 iunie cu Aletta urmată de Bud, Carlotta, Daniel, Emilia, Fabio, Gilma, Héctor, Ileana, John, Kristy, Lane, Norman, Olivia, Paul, Rosa, Sergio şi Tara.