Litoralul a fost măturat, noaptea trecută, de o furtună puternică, ploi torențiale și descărcări electrice. Punctul culminant al codului portocaliu de ploi abundente a fost sâmbătă dimineața, între orele 3.00 și 4.00, când s-a dat RoAlert de averse torențiale care vor cumula 50 l/mp.
Realitatea a depășit însă alerta extremă.
O familie din comuna Lumina a fost trezită din somn de vuietul torenților puternici care au năvălit peste gospodăria aflată într-o zonă mai joasă a localității. A sunat la 112. La Lumina, a plouat cel mai tare, cu peste 90 l/mp, ne-a declarat prefectul de Constanța Silviu Coșa.
Iar în comuna 23 August, aversele torențiale au cumulat 82 l/mp, dar pământul era așa de uscat încât a înghițit tot. Nu au fost inundații. Nici la Techirghiol, unde a plouat cu aproape 50l/mp. Cele mai multe apeluri la 112 au venit de la constănțeni. A fost emisă și o alertă extremă prin Ro-Alert, spune purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Oana Manoilă:
„La un bloc situat pe Aleea Egretei, s-a acţionat pentru evacuarea apei din demisol unde se aflau 11 garsoniere, 9 din acestea fiind afectate de apă. În municipiul Constanţa s-a acţionat şi pentru degajarea apei din alte două locuinţe şi o curte, precum şi din subsolul unei biserici”.
Pompierii au intervenit şi la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, în subsolul clădirii, unde a pătruns apa de ploaie. Conducerea spitalului a decis să relocheze saloanele pentru spitalizarea de zi, unde oricum nu era nici un pacient.
Turiștii trebuie să își ia gândul de la plajă. E vreme înnorată, cu vânt puternic. Vijelia a smuls umbrelele de pe plaje. La Vama Veche,s-au format cratere de la șuvoaiele de apă care s-au prelins spre mare. Muzeele, Delfinariul, parcurile de distracții și alte atracții pe timp de vreme mai puțin bună de plajă îi așteaptă pe turiștii aflați în acest week-end la mare.
Sursa foto: Amator