Confidenţialitate

Fundația VALVIS sprijină cei 20.000 de locuitori ai Bazinului Dornelor oferind testarea gratuită pentru anticorpi SARS-CoV-2 (P)

Jean Valvis donează aparatură de înaltă tehnologie spitalului din Vatra Dornei în scopul depistării anticorpilor SARS-CoV-2. Astfel, aportul Grupului Valvis Holding (AQUA Carpatica si Domeniile Sâmburești) ajunge la 300.000 de Euro pentru combaterea pandemiei.

Fundația VALVIS, prin Jean Valvis, creatorul mărcilor AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, Dorna si LaDorna, donează spitalului din Vatra Dornei aparatura necesară pentru depistarea rapidă a anticorpilor SARS-CoV-2. Astfel, vor fi identificate toate persoanele din zonă care au imunitate la noul virus, indiferent dacă au avut simptome sau nu. Datele epidemiologice vor fi puse la dispoziția Direcției de Sănătate Publică si sunt absolut necesare pentru a determina ritmul măsurilor de relaxare si implicit întoarcerea la normalitate.
Împreună pentru sănătatea noastră, a tuturor!

Încă de la începutul acestei perioade de criză, Jean Valvis s-a implicat direct în lupta pentru combaterea acestei pandemii.
”A fost și este în continuare un moment critic al societății noastre în care trebuie să ne arătăm solidaritatea și compasiunea! Atât eu, cât și echipa mea am înțeles că ne aflăm într-o situație fără precedent și că trebuie să facem front comun cu autoritățile statului, cu specialiștii din domeniul sănătății și să trecem rapid la acțiune pentru că doar împreună putem să sprijinim eforturile medicilor si ale epidemiologilor care s-au confruntat cu multe lipsuri la debutul acestei pandemii.” – Jean Valvis

Ca om de afaceri, antreprenor, simplu cetățean, dar mai ales ca om, Jean Valvis a decis să sprijine activ, cu resursele sale, lupta contra acestei pandemii.
Astfel, într-o primă fază, primele acțiuni, cu un aport financiar de 200.000 Euro, au constat în dotarea cu echipament PCR, achiziționarea a 50.000 de măști de protecție, 50.000 de mănuși și 50.000 de botoși pentru personalul medical si asigurarea necesarului de apă pentru numeroase spitale din toata tara.

Acum, într-o a doua etapă, Jean Valvis a decis să achiziționeze și să doneze spitalului din Vatra Dornei un echipament super performant in valoare de 100.000 Euro pentru detectarea anticorpilor SARS-CoV-2 (modelul Cobas e411 disk de la compania de prestigiu Roche Diagnostic, cu o performanță de procesare de 70 de teste pe ora).

Vor fi testași toți locuitorii Bazinului Dornelor gratuit, în număr de aproximativ 20.000 de persoane. Va fi, desigur, la latitudinea fiecăruia dacă va efectua testarea.

Aparatul detectează prezenţa anticorpilor de tip imunoglobulină G (IgG, anticorp produs de sistemul imunitar în lupta cu noul virus) prin efectuarea testelor serologice. Acest proiect va arata dacă locuitorii au fost sau nu infectati cu noul tip de coronavirus, dezvoltând anticorpi. Testele serologice sunt esenţiale în înţelegerea epidemiologiei virale pentru a permite intocmirea unui tablou corect al epidemiologiei infecţiei cu noul coronavirus in Bazinul Dornelor.

Activitatea de testare este coordonată de Spitalul Municipal Vatra Dornei în colaborare cu Fundația VALVIS, Primăria Vatra Dornei, precum și primăriile localităților adiacente (întregul Bazin al Dornelor).

”Sănătatea celor din jur a fost mereu primordială pentru noi în toate acțiunile pe care le-am întreprins de-a lungul timpului. Considerăm că avem o responsabilitate morală față de comunitatea din care facem parte și nu ne uităm originile, mai ales în momentele dificile. Le suntem recunoscători Dornenilor pentru că sunt parte din succesul brandurilor născute în meleagurile binecuvântate din Ținutul Dornelor și datoria noastră este să sprijinim la rândul nostru comunitatea si finaciar precum si organizational. Doar împreună putem reuși si va asigur că nu uitam nicio clipă faptul că realizările noastre se datorează și populației Dornelor.

Multumim Domnului Primar Ilie Boancheș si Domnului Director Valentin Stan pentru sprijinul acordat acestui proiect!” – Jean Valvis