Fulfilment by eMAG este un serviciu de logistică integrată cu ajutorul căruia sellerii din Marketplace sunt degrevați de toate activitățile operaționale și se pot concentra pe creșterea afacerii.
Tot ce trebuie să facă este să trimită marfa în depozitul eMAG, care o recepționează, iar apoi gestionează inventarul, preia comenzile, le procesează și predă coletele firmelor de curierat pentru a fi livrate către clienți.
Astfel, fiecare seller va profita de toată expertiza de retail dobândită de eMAG; la rândul lor, clienții sellerilor vor beneficia de o experiență foarte bună de cumpărare, identică cu cea oferită de eMAG. Iar o experiență plăcută și rapidă la prima achiziție se traduce aproape întotdeauna cu o a doua comandă.
Produsele livrate prin serviciul Fulfilment by eMAG vor fi marcate cu “Livrat de eMAG”, așa că sellerul beneficiază și de o asociere de imagine avantajoasă.
Dacă sellerii au produse care necesită handling time mai mare de 24-48 de ore, prin Fulfilment by eMAG pot deveni eligibile pentru livrarea rapidă, iar ofertele partenerilor vor putea fi înscrise în eMAG Genius, serviciul premium pentru clienți.