Confidenţialitate

Fugarul Marian Zlotea, dat în urmărire

Condamnat definitiv la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită, fostul europarlamentar Marian Zlotea a fost dat în urmărire.

După pronunţarea sentinţei, miercuri, acesta a anunțat, într-o postare online, că a plecat în altă ţară, în care a cerut statut de “refugiat politic”.

”În acest moment, ştiind de această înscenare de sentinţă care urma să mi se pregatească am părăsit Romania şi, la fel ca fostul meu coleg din Parlamentul European, spaniolul Carles Puigdemont, am cerut statut de refugiat politic în altă ţară. Cu probele şi dovezile pe care le am, inclusiv înregistrările din dosar care îmi dovedesc nevinovăţia, îmi voi căuta dreptatea la CEDO”, a scris fugarul pe Facebook. ”Este o plată politică pentru simplul fapt că nu am fost de acord ca, la un moment dat, cineva să preia PDL (…) Sunt nevinovat iar aceasta este o sentinţă nedreaptă dată într-un dosar bazat în totalitate pe două denunţuri neîntemeiate date sub presiune de doi inculpaţi arestaţi care, ulterior denunţurilor, au fost eliberaţi”, a adăugat fostul eurodeputat

La data comiterii faptelor de corupție, Marian Zlotea era șef al Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor.

”În baza art. 71 C.pen. (1968) aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen. (1968) de la data pronunţării prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1968) şi a art. 35 alin. (3) C.pen. (1968) contopeşte pedepsele aplicate urmând ca inculpatul ZLOTEA MARIAN să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită la 8 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen. (1968). În baza art. 71 C.pen. (1968) aplică alăturat pedepsei rezultante principale pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen. (1968) de la data pronunţării prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare se va executa în regim de detenţie. Dispune confiscarea sumei de 263.000 lei de la inculpatul Zlotea Marian. Menţine măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa din 5.02.2015 asupra imobilului inculpatului situat în (date), până la concurenta sumei de 263.000 lei”, a transmis, miercuri, Curtea de Apel Bucureşti.

Alături de alţi 3 directori din cadrul ANSVSA, Maria Zlotea în judecată de procurorii anticorupție în februarie 2015.

Potrivit rechizitoriului, Marian Zlotea a luat mită în formă continuată (28 acte materiale), a instigat la luare de mită în formă continuată (15 acte materiale) și a constituit un grup infracţional organizat.

”Concret, inculpatul Zlotea Marian, în repetate rânduri, a determinat conducerea D.S.V.S.A. Bucureşti, respectiv pe inculpaţii Lupu Doina – Constanţa şi Hofman Marius, să abuzeze de funcţiile deţinute pentru procurarea produselor alimentare necesare realizării unor acţiuni sociale, (de atragere a alegătorilor cu pomeni electorale, pentru susţinerea unor evenimente, pentru asigurarea protocolului A.N.S.V.S.A., dar şi al altor instituţii), cunoscând faptul că, la rândul lor, aceştia din urmă îşi determină subalternii să se folosească de calitatea de inspector pentru a procura aceste produse de la agenţii economici pe care îi controlau şi autorizau pe linie sanitar veterinară şi siguranţa alimentelor”, arăta DNA.

“În aceeaşi perioadă, inculpatul Zlotea Marian, folosindu-se de autoritatea şi prerogativele ce derivă din funcţia publică deţinută, a condiţionat menţinerea pe funcţii şi păstrarea locului de muncă la Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (D.S.V.S.A.) Bucureşti a inspectorilor din cadrul Serviciului Inspecţie şi Control şi Serviciului Igienă Veterinară, de plata unei sume lunare în cuantum de 3.000 lei de către fiecare inspector (reprezentând o cotizaţie lunară pentru formaţiunea politică din care făcea parte inculpatul), plată ce s-a efectuat în perioada ianuarie – mai 2010, indicau procurorii
În perioada noiembrie – decembrie 2011, inculpatul Zlotea Marian a pretins direct, dar a primit prin intermediul şi cu ajutorul coinculpaţilor Hofman Marius şi Căileanu Dionisie, suma de 143.000 lei, de la administratorul unor supermarketuri, mita fiind disimulată prin încheierea a 2 contracte fictive de prestări servicii. Această sumă de bani a fost pretinsă şi primită de inculpatul Zlotea Marian pentru a favoriza şi a proteja magazinele respective de controalele D.S.V.S.A. judeţene şi D.S.V.S.A. Bucureşti pe linie sanitar – veterinară şi siguranţa alimentelor”, potrivit DNA.

În primă instanță, Marian Zlotea a fost condamnat la doi an de închisoare cu suspendare, dar anchetatorii au făcut recurs.