Filmul de animaţie Frozen II/Regatul de gheaţă II s-a menţinut pe primul loc în box office-ul românesc de weekend.
Lungmetrajul a obținut încasări de 2.471.702 lei, potrivit Cinemagia.
Acţiunea este plasată toamna şi este construită în jurul pădurii fermecate şi a apariţiei spiritelor misterioase legate de cele patru elemente: foc, apă, vânt şi pământ. Între actorii care şi-au împrumutat vocile personajelor se numără Kristen Bell, Jonathan Groff, Josh Gad, Evan Rachel Wood, Peter del Vecho şi Idina Menzel.
Pe locul al doilea în box office a debutat comedia Playing With Fire/Se-ncinge treaba!. Filmul a generat încasări de 433.093 de lei.
Al treilea lungmetraj din franciza Îngerii lui Charlie/Charlie’s Angels a completat podiumul, cu încasări de 422.693 de lei.
Regizată de Banks, pelicula le are în distribuţie pe Kristen Stewart, Naomi Scott şi Ella Balinska. Cei trei „îngeri” acţionează la comanda misteriorului Charles Townsend. Când un inginer de sistem dezvăluie detalii despre o tehnologie periculoasă, „îngerii” intră în acţiune şi îşi riscă viaţa pentru a apăra lumea.