Confidenţialitate

FRF: Moment de reculegere înaintea meciurilor din campionat și posibilitate de fundal sonor pe durata acestora

Comitetul Executiv de Urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat, marți, două decizii legate de desfășurarea partidelor programate în sezonul 2019/2020.

Astfel, înaintea începerii oricărui joc oficial aferent sezonului în derulare, se va păstra un moment de reculegere în memoria tuturor românilor decedați în urma pandemiei COVID-19.

Cealaltă decizie face referire la posibilitatea cluburilor organizatoare de a utiliza sistemul de sonorizare al stadionului pe durata partidelor fără spectatori. În acest context, pentru jocurile oficiale aferente sezonului 2019/2020, desfășurate fără spectatori, cluburile organizatoare pot asigura un fundal sonor conținând exclusiv cântecele, îndemnurile și imnurile suporterilor echipei gazdă.

Pentru evitarea oricărui dubiu, difuzările audio trebuie să aibă un nivel de intensitate care să permită transmiterea în condiții optime atât a indicațiilor tehnice către jucători, cât și transmiterea în bune condiții a jocului din punct de vedere tehnic de către deținătorii de drepturi tv. Nivelul de intensitate al difuzărilor va fi stabilit de comun acord de către delegatul de joc împreună cu reprezentanții deținătorului de drepturi tv.

De asemenea, difuzările audio trebuie să conțină doar cântece, îndemnuri, imnuri cu mesaje de susținere a echipei gazdă sau zgomot de fundal neutru. Sunt interzise difuzările cu conținut sau caracter politic, rasial, xenofobe sau discriminatorii în orice fel, precum și orice difuzări jignitoare, defăimătoare sau de natură să prejudicieze în vreun fel imaginea unor persoane, cluburi, instituții, inclusiv FRF, LPF, AJF.