Federația Română de Fotbal, amendată din cauza unor scandări rasiste ale suporterilor la Campionatul European de Fotbal. Iar la următorul meci disputat în deplasare, FRF nu va putea vinde bilete pentru suporterii români.
Sancțiunea constă într-o amendă de 40.000 de euro. De asemenea, se interzice vânzarea de bilete către suporteri pentru următorul meci al naționalei într-o competiție UEFA ce va avea loc în deplasare. Este decizia Corpului de Control, Etică şi Disciplină al UEFA.
Mai multe federații au fost amendate. Albania, spre exemplu, trebuie să plătească 30.000 de euro din cauza comportamentului rasist şi discriminatoriu al suporterilor la meciurile cu Croaţia şi Spania.
Aceeași amendă o au de achitat Serbia, Slovenia și Ungaria, invocat fiind tot comportamentul rasist. Cel mai mult are de achitat Croația – 50.000 de euro.
Sursa foto: Shutterstock