Decizie radicală luată de federația română de fotbal, care schimbă întreg staff-ul medical al primei reprezentative, cu o lună înaintea Campionatului European.
Conducerea FRF a încetat colaborarea cu echipa coordonată de Pompiliu Popescu și anunță că medicul de 65 de ani – cel mai longeviv membru din staff-ul naționalei – “a ajuns la vîrsta pensionării”.
Șefii FRF precizează într-un comunicat oficial că nu s-a ajuns la acord privind semnarea unui nou contract între cele două părți.
Gazeta Sporturilor susține că ruptura s-ar fi produs din cauza jucătorilor, care s-ar fi plîns că Pompiliu Popescu are metode învechite, inclusiv în ceea ce privește alimentația. Potrivit sursei citate, un alt posibil motiv ar fi legat de unele neînțelegeri financiare, apărute în ceea ce privește primele de calificare la Euro.
Pompiliu Popescu era medicul echipei naționale de peste 25 de ani.
Campionatul European debutează la 10 iunie iar selecționata pregătită de Anghel Iordănescu va întîlni în meciul de deschidere gazda turneului final, Franța, în grupa A, din care mai fac parte Elveția și Albania.