Regizorul ION SAPDARU, autor al spectacolului ”Freelancer story” – despre actorii independenți – la ”Sus cortina!”, joi, 28 ianuarie, la ora 16.50, la Europa FM.
Este o temă care mă sperie foarte tare. În afară de faptul că aceasta este o poveste despre dragoste, este despre calvarul tinerilor care ies de pe băncile facultăţii şi îşi caută locul pe scenă. Este o piesă care oferă o intruziune în bucătăria teatrului, dar arată şi o faţetă a vieţii actorilor care nu sunt «înregimentaţi» în teatru şi care se află singuri în faţa destinului lor. Ion Sapdaru
***
”Freelancer story” este o piesă cu câteva episoade din viaţa a doi tineri actori. Doi tineri actori care sunt în stare să meargă până la sacrificiu pentru a-şi vedea visul cu ochii – să joace teatru! Şi au jucat … Şi s-au bucurat … Apoi s-au întristat … Să descoperi că nimeni nu te iubeşte, că meseria ta e una pe care n-o găseşti nici măcar în nomenclatorul de meserii al României, să constaţi că ,,şopârlele sunt mai interesante decât actorii’’… ce încercări grele îi pot reveni unui tânăr actor! Şi totuşi, actorul visează …” Ion Sapdaru
Dramaturgul, actorul și regizorul Ion Sapdaru în dialog cu Iorgu Ianuși:
Despre dramele tinerilor actori se vorbește foarte de puțin, poate doar în situații extreme. Așa s-a întâmplat după 21 octombrie 2014, când s-a aflat că actorul Tomiţă Moraru și-a curmat viața în Germania, aruncându-se în fața unui tren, ca urmare a dezamagirilor și lipsurilor materiale.
Tomiţă Moraru (foto: bzi.ro) terminase Facultatea de Teatru de la Iași și surpaviețuia din colaborări. Degeaba era cunoscut ca un actor ”extraordinar de bun”, cum îl numește regizorul Ion Sapdaru, care lucrase cu tânărul la trei spectacole (inclusiv ”Însemnările unui nebun”). Tomiță a decis să fugă în Germania și era dispus să lucreze orice, chiar dacă era nevoit să renunțe la profesia pentru care era dăruit. Pe o rețea de socializare, tânărul actor publicase înainte de gestul final mesajul „În viaţă murim de maxim două ori: spiritual şi fizic“. Așa a ajuns în presă, din nou, tema artiștilor ignorați, care se află la limita subzistenței.
Pornind de la această dramă și inspirat de alte astfel de cazuri, regizorul Ion Sapdaru a pregătit o nouă piesă, pe care o pune în scenă la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi sub titlul ”Freelancer story”, în care prezintă situația tinerilor artiști care caută metode de supraviețuire, în condițiile în care posturile din teatre sunt blocate.
„Nu-mi da pâine, dă-mi să joc teatru!” este o replică-reper din textul scris de Ion Sapdaru. Spectatorii vor urmări povestea unui actor și unei actrițe pe parcursul a șapte ani, pornind din momentul în care se îndrăgostesc și devin un cuplu. Cei doi devin părinți și continuă să-și caute, de-a lungul timpului, colaborări în domeniul pentru care s-au pregătit, actoria. În cele din urmă, se hotărăsc să lase copilul în grija bunicilor și să se îndrepte spre Italia. Ajung la Veneția: acolo fac pe statuile vivante în Piața San Marco. Italia este, însă, țara în care tânărul actor se stinge, la capătul unor îndelungi încercări de a-și găsi un rost.
Piesa este rezultatul unor reflecţii de mai mult timp, dar mai ales în urma tragicului sfârşit al unui tânăr actor, întâmplat acum mai bine de-un an. Îi admir nespus pe aceşti tineri actori în blugi găuriţi, cu căşti în urechi şi rucsacuri în spate. Apropo de rucsacuri … Mă întreb mereu ce ţin ei în aceste minuscule rucsacuri. Un sandviş, un pachet de ţigări, un notebook ? Sau o piesa cu un rol pe care visează să-l joace într-un teatru ? Fiecare din ei e unic, misterios, trist … Fiecare din ei ascunde o energie, o nostalgie, un univers … Îi văd deseori cum calcă timizi pragul agenţiilor de casting, cum salută ceremonioşi pe ,,maeştrii consacraţi ai scenei’’ având în colţul gurii tot dispreţul din lume, îi văd cum semnează strângând din dinţi contracte cu sume mizerabile … Nu ştiu cine a fost Toma Caragiu, Emil Botta, Gina Patrichi… Beau zeci de litri de sucuri toxice, fumează ca şerpii şi au ochii roşii de facebook-chişti incurabili … Vorbesc ciudat, pe scurtătură, cinic şi plastic… Şi toţi au un singur vis – să joace teatru! Ion Sapdaru
Actorul, dramaturgul și regizorul Ion Sapdaru (interviu integral):
Îi admir nespus pe aceşti tineri actori în blugi găuriţi, cu căşti în urechi şi rucsacuri în spate… Mă întreb mereu ce ţin ei în aceste minuscule rucsacuri. Un sandviş, un pachet de ţigări, un notebook? Sau o piesă cu un rol pe care visează să-l joace într-un teatru? Îi văd deseori cum calcă timizi pragul agenţiilor de casting, cum salută ceremonioşi pe «maeştrii consacraţi ai scenei», având în colţul gurii tot dispreţul din lume, îi văd cum semnează strângând din dinţi contracte cu sume mizerabile. Beau zeci de litri de sucuri toxice, fumează ca şerpii şi au ochii roşii de facebook-işti incurabili. Vorbesc ciudat, pe scurtătură, cinic şi plastic. Şi toţi au un singur vis – să joace teatru! Ion Sapdaru
