Confidenţialitate



Fraudă la examenul de Bacalaureat din 2022 la Mehedinți. O persoană a fost reținută, opt sunt sub control judiciar


DIICOT

Procurorii DIICOT anunță că au făcut mai multe percheziții în județul Mehedinți pentru destructurarea unui grup infracțional organizat care ar fi fraudat examenul de Bacalaureat din anul 2022.

Anchetatorii spun că membrii grupului au pus la dispoziția mai multor candidați rezolvările subiectelor și s-ar fi asigurat că examenul decurge fără probleme pentru aceștia.

”Pe parcursul celor trei zile de examinare, membrii grupului, în scopul obținerii unor beneficii patrimoniale, au pus la dispoziția mai multor candidați rezolvările subiectelor, au supravegheat modalitatea în care aceștia au redactat lucrările astfel încât să nu fie surprinși având asupra lor soluțiile, au intervenit asupra sistemului de supraveghere video și/sau au înlesnit aceste operațiuni” – se arată în comunicatul DIICOT.

Nouă percheziții domiciliare au fost făcute în acest dosar, iar opt suspecți au fost duși la audieri la sediul Biroului Teritorial Mehedinți al DIICOT.

Aceștia sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, perturbarea funcționării sistemelor informatice, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și omisiunea sesizării.

Unul dintre suspecți a fost reținut, iar procurorii vor cere arestarea lui preventivă. Cinci inculpați au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria