Fraţii Tate sunt audiaţi la DIICOT într-un nou dosar. Au fost mai multe percheziții miercuri dimineață. Noul dosar vizează infracţiunile de trafic de minori şi act sexual cu un minor, potrivit unor surse judiciare citate de AgerPress.
Fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt în vizorul anchetatorilor într-un nou dosar. Cei doi sunt suspectați de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane și act sexual cu un minor. Pe lista acuzațiilor noi: influenţarea declaraţiilor şi spălare de bani.
În această dimineață au avut loc 4 percheziții în județul Ilfov și în București.
La descinderi au participat poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. La percheziții au fost prezente și forțe ale Jandarmeriei.
Fraţii Tate, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, au fost trimişi în judecată într-un alt dosar în iunie anul trecut. Este vorba de o serie de infracțiuni, între care trafic de persoane și viol în formă continuată.
Cei doi nu pot părăsi România în urma deciziei de la mijlocul lunii trecute când Curtea de Apel Bucureşti a anulat o decizia a Tribunalului Bucureşti care le permitea să părăsească teritoriul țării.
Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu