Franța urmează să organizeze câteva concerte experimentale în această primăvară, pentru a testa eficiența măsurilor de protecție împotriva Covid-19, a anunțat ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot.
Potrivit oficialului francez, astfel de concerte ar urma să fie la Paris și Marsilia în lunile martie și aprilie.
”Doar dacă nu suntem într-o situație sanitară catastrofală”, a ținut să precizeze ministrul francez al Culturii. Doamna Roselyne Bachelot a precizat că două concerte vor avea loc la Marsilia în a doua jumătate a lunii martie iar la Paris ar fi un concert în luna aprilie.
Concertele din Marsilia ar fi la sala Le Dome, care are o capacitate de 8.000 de locuri, iar la Paris locul ales este centrul sportiv Bercy.
Spectatorii pot intra gratuit la concerte, însă cei ce intră în săli vor fi doar voluntari sănătoși, care trebuie să aibă între 20 și 40 de ani și trebuie să poarte mască.