Un toreador catalan a murit în timpul unei coride organizate în sud-vestul Franţei.
Tânărul s-a împiedicat în ring de propria capă şi a fost străpuns în piept de taurul cu care se lupta.
În vârstă de 36 de ani, multi-premiatul Ivan Fandino a fost transportat de urgenţă la spital, dar medicii nu l-au putut salva.
În iulie 2016, Victor Barrio a fost ucis în Spania, sub ochii spectatorilor, de taurul cu care se lupta la coridă.