Trei români sunt internaţi în urma incendierii unui restaurant în Franţa.
Starea a două dintre victime – ambele chelneriţe în localul ‘Transilvania’ din oraşul Aubervilliers – este gravă, după cum a anunţat ambasada României la Paris.
Indivizi care purtau cagule au aruncat cu sticle incendiare în restaurant, zilele trecute, clienţii şi personalul devenind captivi în faţa unei perdele de foc.
Ambasada adaugă că este în legatură permanentă cu familiile răniţilor, cu medicii şi cu anchetatorii incidentului.