Economia franceză se va contracta cu 11% în acest an din cauza crizei coronavirusului, a declarat marți ministrul Finanțelor, Bruno Le Maire, citat de Reuters.
Franța a impus unul dintre cele mai stricte blocaje din Europa la jumătatea lunii martie și a început să elimine restricțiile pe 11 mai. Cafenelele, barurile și restaurantele s-au redeschis marți.
“Virusul ne-a lovit greu, am luat măsuri eficiente pentru a proteja sănătatea francezilor, dar economia s-a oprit, practic, trei luni”, a declarat Le Maire la radio RTL.
„Vom plăti pentru asta cu creștere”, a spus ministrul, adăugând că o actualizare bugetară prevede o contracție de 11% față de 8% prognozat anterior.
„Chiar dacă este greu de auzit într-o zi în care soarele strălucește și cafenelele se redeschid, partea cea mai grea este încă în fața noastră din punct de vedere social și economic”, a spus Le Maire.
Guvernul încearcă să evite o serie de falimente din retail, căutând cumpărători pentru lanțuri de îmbrăcăminte cum sunt Camaieu, Conforama și La Halle, care angajează mii de oameni, a spus Le Maire.
Le Maire a anunțat deja planuri de sprijin specifice sectorului pentru turism și industria auto. El a spus că măsurile pentru industria aerospațială sunt pregătite pentru săptămâna viitoare și că vor urma startup-urile și sectorul de construcții.