Confidenţialitate

Franţa, calificare cu emoţii in sferturile Euro 2016

Antoine Griezmann a fost eroul Franței în meciul din optimi cu Irlanda, cîștigat de gazda turneului final cu 2-1.

Oaspeții au deschis scorul încă din minutul 2, cînd Robbie Brady a transformat o lovitură de la unsprezece metri acordată în urma unui fault comis de Pogba. A fost cel mai rapid gol din penalty din istoria Campionatului European.

Franța a întors rezultatul după pauză, cu ajutorul lui Griezmann. Atacantul lui Atletico Madrid a reușit o dublă rapidă, cu cele două goluri marcate în minutele 58 și 61.

Naționala pregătită de Didier Deschamps va juca în sferturi cu învingătoarea partidei de luni dintre Anglia și Islanda.