În Franța, persoanelor din grupele de risc și celor peste 65 de ani li se recomandă a cincea doză de vaccin anti-Covid. O măsură similară va fi aplicată și în Suedia în toamna acestui an.
Principala agenție de sănătate publică din Franța, Haute Autorité de Santé, recomandă vaccinarea cu al treilea booster al unui vaccin anti-covid în cazul pacienților care suferă de boli grave sau care au trecut de 65 de ani.
Și persoanele apropiate acestora ar trebui să primească noi doze de vaccin împotriva Covid începând din toamnă.
Deşi situaţia pandemică se află la un nivel stabil, agenţia franceză de sănătate consideră că virusul va circula din nou, periodic, cu o intensitate mai mare.
Haute Autorité de Santé nu poate să adopte decizii politice, dar în general, Guvernul de la Paris implementează recomandările formulate.
Și Suedia va recomanda cea de-a cincea doză a unui vaccin anti-COVID-19 în toamna acestui an pentru persoanele de peste 65 de ani şi pentru cele incluse în categoriile de mare risc.
În plus, toţi adulţii din Suedia vor putea să primească a patra doză a unui vaccin anti-Covid dacă doresc acest lucru.
Sursa Foto: Pixabay