Confidenţialitate


Franța: Atacuri în serie asupra unor închisori și instituții de stat, în Paris, după ce autoritățile au anunțat măsuri împotriva cartelurilor de droguri. Ministrul Justiţiei: „Nu vom ceda” | AUDIO


Franța: Atacuri în serie asupra unor închisori și instituții de stat, în Paris, după ce autoritățile au anunțat măsuri împotriva cartelurilor de droguri. Ministrul Justiţiei: „Nu vom ceda” | AUDIO

Autoritățile din Paris sunt în alertă după o serie de atacuri care au vizat închisori și instituții ale statului care au în subordine penitenciare sau centre de detenție pentru minori. În ultimele zile, mai multe mașini au fost incendiate în parcări ale instituțiilor statului, au fost ridicate drone în apropierea închisorilor și s-au auzit focuri de mitraliere. Autorii nu au fost identificați, dar sunt suspiciuni că aceste atacuri sunt legate de măsurile autorităților de la Paris împotriva cartelurilor de droguri. Președintele francez Emmanuel Macron a declarat  că cei responsabili pentru acest val fără precedent de atacuri asupra închisorilor franceze vor fi urmăriți și pedepsiți. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Atacuri pregătite, coordonate, uneori precedate de recunoașteri, dar care rămân dificil de atribuit unui singur grup de autori – așa descriu jurnaliștii de la Le Monde recentele atacuri din Franța.

Potrivit mai multor documente pe care jurnaliștii de la publicația citată le-au consultat, acțiunile au vizat mai multe locații penitenciare, locuințe ale agenților.

Bilanțul indică, începând cu 13 aprilie, 30 de vehicule distruse sau avariate în cadrul a aproximativ zece incidente.

Ministrul Justiţiei, Gerald Darmanin, a declarat pe 16 aprilie că există „în mod evident persoane care încearcă să destabilizeze statul prin intimidare”, în contextul în care guvernul s-a angajat să ia măsuri dure în lupta împotriva traficului de droguri.

Ministrul Justiţiei, Gerald Darmanin: „Nu vom ceda”

„Există grupuri pe rețelele sociale Telegram și Signal care au fost create și care în mod evident încurajează comiterea acestui tip de fapte, acte de intimidare împotriva agenților, deci împotriva Republicii. Nu vom ceda”, a spus ministrul francez.

Ministerul Justiției a anunțat că intenționează să transfere cei mai periculoși 100 de traficanţi de droguri într-o închisoare de înaltă securitate. În paralel, parlamentarii lucrează la o lege care prevede crearea unui Parchet Naţional de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Tudor Duma, zis „Maru”, acuzat că i-ar fi dat droguri tănârului de 20 de ani care a murit în urmă cu 2 zile, ajunge joi la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă | AUDIO


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…