Noi informații despre bărbatul care a intrat cu mașina deliberat într-o pizzerie, omorând o fetiță și rănind alte 12 persoane. Atacatorul – care a fost arestat la scurt timp – înghițise o cantitate mare de medicamente, scrie presa franceză. Anchetatorii cred că este vorba despre o persoană instabilă psihic, nu de un terorist.
Șoferul are 32 de ani. Nu are antecedente penale și nu era cunoscut serviciilor de informații. Înainte de a intra cu mașina în terasa pizzeriei din localitatea Sept-Sorts, nu departe de Paris, a înghițit o cantitate importantă de medicamente – după cum le-ar fi declarat chiar el anchetatorilor, spun surse judiciare citate de AFP. Atacatorul a mărturisit că a încercat să se sinucidă duminică, iar luni s-a hotărât să mai încerce o dată.
Luni seara, în jurul orei 21.00, bărbatul a intrat cu mașina în terasa unei pizzerii. Mai multe persoane se aflau pe terasă în momentul atacului. O fetiță a murit, iar 12 persoane au fost rănite. Dintre acestea, patru sunt în stare gravă.
Franţa este de aproape doi ani în stare de urgenţă după atentatele teroriste care au lăsat în urmă 239 de morţi şi sute de răniţi.