Aproape 5.000 de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi începând de azi, în Franța, pentru a proteja toate şcolile și lăcașurile de cult evreieşti.
În 48 de ore vor fi trimişi şi militari suplimentari, a anunţat ministrul de Interne Bernard Cazeneuve.
Oficialul a făcut acest anunţ în faţa părinţilor elevilor unei şcoli evreieşti de la periferia Parisului.
În apropiere de acest loc, Amedy Coulibaly, unul dintre autorii jihadişti ai atentatelor de săptămâna trecută, a omorât o poliţistă. O zi mai târziu, a atacat un magazin cu specific evreiesc, unde a ucis patru evrei dintre ostaticii din magazin.
Măsura de astăzi vine în contextul în care, la Palatul Elysée, are loc o reuniune pe tema securității naționale.
Reuniunea vine pe fondul unor amenințări cu noi atentate. Franța nu a terminat cu amenințările – avertiza vineri președintele Francois Hollande. În același timp, Guvernul a recunoscut ‘breşe’ în securitatea ţării, care s-a angajat în mai multe teatre de operaţiuni împotriva unor mişcări jihadiste.
Astfel, la ședința convocată de președintele francez participă premierul Manuel Valls, miniştrii de Interne și Justiţie, precum şi şefii serviciilor de securitate.
Între timp, forţele de securitate franceze continuă o ‘urmărire’ a cel puţin ‘unui complice’ al autorilor jihadişti ai atentatelor comise la Paris săptămâna trecută, a declarat premierul Manuel Valls, fără a oferi mai multe detalii.
Ieri, aproximativ 3,7 milioane de persoane au mărşăluit atât în provincie, cât şi la Paris împotriva terorismului, dar și în memoria victimelor atentatelor de săptămâna trecută. La manifestație au participat peste 50 de lideri de stat, între care și președintele României, Klaus Iohannis. În acest context, presa franceză îndeamnă ‘clasa politică să fructifice entuziasmul’ ‘zilei istorice’ a marşului.