Franţa suspendă contractele pentru aproximativ 3 mii de angajaţi din centrele sanitare, care au refuzat să se vaccineze anti-COVID.
Este o măsură temporară, impusă după ce obligaţia de imunizare în acest domeniu a intrat în vigoare ieri.
Franţa a impus vaccinarea obligatorie pentru angajaţii din domenii care impun contactul cu persoane vulnerabile. Sunt 2,7 milioane de cetăţeni afectaţi de măsură. Dintre aceştia, 3 mii au acum contractele suspendate pentru că au refuzat imunizarea.
Ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, a spus la postul RTL că alte zeci de salariaţi şi-au dat demisia.
El a adăugat că suspendările temporare nu vizează decât într-o mică măsură cadre medicale – că e vorba în special de angajaţi din servicii de suport centrele sanitare, iar mulţi dintre ei au decis să se vaccineze când au văzut că măsura chiar a devenit obligatorie.
Olivier Veran mai spune că Franţa este foarte departe de estimările care arătau că 200.000 sau 300.000 de angajaţi ar putea lipsi din centrele medicale sau de îngrijire a vârstnicilor pentru că nu vor să se vaccineze anti-COVID.