Confidenţialitate

FRANKFURT: Geniştii au dezamorsat o bombă de război. 60.000 de oameni, evacuați

Geniştii germani au reuşit să dezamorseze, duminică după-amiază, o bombă britanică din al Doilea Război Mondial, care a dus la evacuarea a aproximativ 60.000 de persoane dintr-un cartier populat al capitalei financiare Frankfurt pe Main.

A fost cea mai mare operaţiune de acest fel întreprinsă de autorităţile germane după conflagraţie.

Experţii au muncit ore întregi pentru a dezamorsa o bombă de 1,8 tone încărcată cu 1.300 de kilograme de explozibili, care a rămas neexplodată la peste şapte decenii după ce a fost lansată de piloţii britanici din RAF.

Pacienţii din două spitale, precum şi bătrânii din zece azile au fost mutaţi, potrivit pompierilor şi poliţiştilor din Frankfurt.

Un număr de 20 de nou-născuţi au fost mutaţi de la începutul evacuării, iar alţi 100 de pacienţi adulţi au plecat spre alte clinici din capitala financiară a Germaniei.

Peste 2.000 de tone de obuze armate şi alte muniţii sunt descoperite în fiecare an în Germania.

Avioanele britanice şi americane au lansat peste 1,5 milioane de tone de bombe, care au ucis 600.000 de persoane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

Experţii estimează că până la jumătate de milion de obuze lansate de forţele Aliate au rămas neexplodate din cauza unor probleme tehnice pe întregul teritoriu al Germaniei.