Real Madrid a pierdut un jucător important înaintea dublei cu Bayern Munchen din sferturile Ligii Campionilor.
Raphael Varane s-a accidentat în meciul de campionat cu Deportivo Alaves și va fi indisponibil cel puțin o lună. El va rata astfel ambele partide împotriva bavarezilor, programate la 12, respectiv 18 aprilie.
Fundașul francez va lipsi și la El Clasico cu marea rivală Barcelona, precum și la derbyul cu concitadina Atletico Madrid. În meciul cu Deportivo Alaves, cîștigat de Real cu 3-0, Varane a fost schimbat în minutul 10, după ce a suferit o leziune musculară la coapsa piciorului stîng.