Confidenţialitate

FOTBAL: Nicolae Stanciu, accidentat grav în meciul cu Kosovo. Nu va juca următorul meci cu Cipru

Căpitanul echipei naționale de fotbal, Nicolae Stanciu, s-a accidentat în meciul de vineri seară cu Kosovo, din Liga Națiunilor.

Are o rană deschisă la piciorul drept și, potrivit selecționerului Mircea Lucescu, cel mai probabil va rata meciul de luni, 18 noiembrie, cu Cipru.

La jumătea primei reprize, căpitanul naționalei de fotbal a României, Nicolae Stanciu s-a accidentat serios la piciorul drept, în urma unui duel cu un jucător kosovar.

Medicii i-au acordat îngrijiri la marginea terenului și i-au recomandat să părăsească suprafața de joc. Însă căpitanul tricolorilor a ales să joace în continuare și a fost pe punctul de a marca înainte de pauză, în minutul 42, când a trimis mingea în bara transversală.

La pauză,a fost înlocuit și trimis la spital.

A ieșit de pe teren în aplauzele spectatorilor de pe Arena Națională, mergând în cârje.

Selecționerul Mircea Lucescu a vorbit la Digi Sport despre accidentarea fotbalistului în vârstă de 31 de ani, care cel mai probabil va rata meciul cu Cipru

“Are o plagă destul de serioasă, tăietura a ajuns până la os și cel mai probabil nu va juca nici luni” a transmis Mircea Lucescu.

Federația Română de Fotbal a publicat imagini cu gheata plină de sânge a lui Nicușor Stanciu și a amintit că mesajul pe care îl are tatuat pe gamba stângă – „Ţi-am dat tot şi încă puţin” – descrie perfect spiritul său de luptător, dovedit și în meciul cu Kosovo, când a rămas pe teren în ciuda durerii evidente.

Meciul România-Cipru din grupele Ligii Națiunilor are loc luni pe Arena Națională, de la 21 și 45 de minute.