Cresc din nou cazurile de COVID–19 la CFR Cluj. În total, 16 jucători și 10 membri din staff-ul tehnic CFR Cluj sunt infectați cu noul coronavirus, inclusiv antrenorul principal Dan Petrescu.
După ultima testare, campioana en titre a României devine echipa cu cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din Liga I, 26.
De la reluarea ligii, au fost confirmate mai multe cazuri de infectate la jucători și angajați de la Dinamo, FC Botoșani, CFR Cluj și Universitatea Craiova. Mai multe meciuri au fost amânate.
Liga Profesionistă de Fotbal caută soluţii pentru închiderea campionatului. Despre posibilitatea îngheţării sezonului se va discuta în adunarea generală convocată pe 30 iulie.