Confidenţialitate


Fost șef ANAF, Sorin Blejnar a fost condamnat la 6 ani de închisoare


Fost șef ANAF, Sorin Blejnar a fost condamnat la 6 ani de închisoare

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Sorin Blejnar la 6 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 12.513.894 lei de la Blejnar şi menţinerea sechestrului pe averea acestuia până la concurenţa acestei sume.

Sorin Blejnar a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti în decembrie 2016, fiind acuzat că, în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective, notează Agerpres.

“Banii respectivi urmau să îi fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip ‘fantomă’ controlate de aceştia, cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, potrivit DNA.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…