Fostul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții, Adrian Grăjdan, scapă de închisoare.
El a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat pentru favorizarea fostului premier – Adrian Năstase – în dosarul ”Trofeul Calității”.
Pe vremea când conducea Inspectoratul, Adrian Grăjdan a emis o adresă prin care arăta că nu există prejudiciu în acel dosar.
În mai 2012, Adrian Grăjdan, în calitate de șef al Inspectoratului de Stat în Cosntrucții, a emis către Instanța Supremă o adresă prin care instituția pe care o conducea contesta existența unui prejudiciu în dosarul ”Trofeul Calității”.
În dosar erau trimiși în judecată, la acea vreme, fostul premier Adrian Năstase și Irina Paula Jianu.
“Inculpatul a emis aceasta adresa la numai doua zile de la numirea sa in functie si inainte de preluarea efectiva a atributiilor specifice functiei de inspector general ISC.
De asemenea, documentul a fost emis ilegal – constatau atunci procurorii.
Acum, Adrian Grăjdan a fost condamnat definitiv pentru favorizarea infractorului. Pedeapsa de 3 ani de închisoare este însă cu suspendare.