Membrii Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare au decis în unanimitate retragerea titlului după ce s-a constatat că lucrarea sa doctorat a fost plagiată.
Încă din luna martie, Adrian Iacob, pe atunci rector al Academiei, a fost acuzat că şi-ar fi plagiat teza de doctorat.
Iniţial, Comisia de Etică de la Academie a emis o decizie de menținere a titlului de doctor.
Însă, ministrul educaţiei de la acea vreme, Ecaterina Andronescu, i-a cerut rectorului să facă o cerere de suspendare din funcţie până la încheierea anchetei care îl privea.
Dezvăluirile făcute publice de jurnalista Emilia Şercan arătau că Adrian Iacob a plagiat circa 70% din teza de doctorat susținută în 2007 la Academie.
Decizia Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare ar putea să-l lase fără titlul de doctor pe Adrian Iacob, care pierde astfel şi funcţia de rector, în care fusese numit anul trecut, dar şi calitatea de mebru al Consiliului care judeca acuzaţiile de plagiat ale colegilor săi. Decizia poate fi, însă, contestată.
În prezent, Adrian Iacob este trimis în judecată de DNA, sub control judiciar, pentru instigare la şantajarea jurnalistei Emilia Şercan, care verifica teza lui de doctorat. Alături de acesta a fost trimis în judecată și fostul prorector Mihail Marcoci.
Potrivit procurorilor, Iacob şi Marcoci i-au cerut lui unui subaltern să cumpere mai multe telefoane second hand şi cartele preplătite pentru a transmite mesaje de ameninţare jurnalistei.