Confidenţialitate

Fostul primar din Calafat, condamnat definitiv pentru corupţie

 Fostul primar al municipiului Calafat, Mircea Guţă, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la 4 ani şi 11 luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi luare de mită.

În acelaşi dosar, instanţa l-a condamnat pe Constantin Coman, zis Dacul, bulibaşa romilor din Drăgăneşti-Olt, administratorul unor societăţi comerciale, la 2 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, notează Agerpres.

Potrivit deciziei de miercuri a instanţei, ambii inculpaţi au fost obligaţi să achite întregul prejudiciu.

Mircea Guţă a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iulie 2014, pe vremea când era primar al municipiului Calafat, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, el fiind acuzat că a primit o maşină de la Constantin Coman în schimbul acordării unor contracte din bani publici.

Conform DNA, în perioada 2008-2011, Mircea Guţă, în calitate de primar al municipiului Calafat şi ordonator principal de credite, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dispus achiziţionarea mai multor bunuri şi materiale din fondurile autorităţii locale, prin procedura achiziţiei directe, de la firmele administrate de Constantin Coman.

La finalul anului 2008, Guţă a pretins şi primit de la Coman un autoturism, pentru a-şi exercita puterea de decizie în interiorul Primăriei Calafat, în scopul derulării, cu încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice, a unor relaţii comerciale între instituţia publică şi societăţile comerciale administrate de Constantin Coman.

Iniţial, judecătorii Tribunalului Dolj l-au condamnat pe Mircea Guţă la 5 ani şi 4 luni de închisoare, iar pe Constantin Coman la 3 ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus ca cei doi să achite Primăriei Calafat un prejudiciu de aproape 1,4 milioane lei.

Hotărârea Tribunalului Dolj a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. Instanţa a dispus şi menţinerea sechestrului pus de procurorii DNA pe bunuri mobile şi imobile ale celor doi – case, terenuri, autoturisme.