Confidenţialitate

Fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, condamnat la 4 ani de închisoare. Decizie definitivă | AUDIO

Fostul primar al orașului Pitești, Tudor Pendiuc, a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu, a decis Curtea de Apel București. În primă instanță, pedeapsa fusese dublă: 8 ani de închisoare în dosarul privind fapte de corupție legate de achiziția a 80 de autobuze pentru transportul public din Pitești.

Fiica fostului edil, condamnată inițial la 5 ani după gratii, a fost achitată, la fel și om de afaceri, inculpat în acest dosar.

Procesul a început în 2015. Procurorii DNA l-au acuzat pe Tudor Pendiuc că a prejudiciat bugetul orașului Pitești cu peste 28,5 milioane de lei, după ce în calitate de primar a intervenit în procesul de achiziție a 80 de autobuze pentru transportul public din oraș astfel încât să fie favorizate două firme.

Firmele respective nu aveau în proprietate acele autobuze, care până la urmă au fost achiziționate în leasing, înainte de încheierea contractului. În schimbul favorizării celor două firme, în 2008, primarul Piteștiului a primi pentru fiica sa, un apartament în București în valoare de peste 130 de mii de euro. Pentru a ascunde că apartamentul provenea din mită, Elena Pendiuc a încheiat acte fictive de achiziție a acelui apartament, iar banii nu au fost niciodată achitați către firma respectivă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Condamnat inițial la 8 ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată, Tudor Pendiuc va executa numai 4 ani, potrivit deciziei definitive date de Curtea de Apel București. Magistrații au constatat că faptele pentru luare de mită s-au prescris și au menținut doar pedeapsa pentru abuz în serviciu, dar redusă de la 6 la 4 ani.

Fiica acesta, acuzată de luare de mită și spălare de bani, a fost achitată, după ce inițual primise 5 ani de închisoare.

Foto: Shutterstock