Confidenţialitate

Fostul primar al Iașului, Gheorghe Nichita, patru ani de închisoare cu executare

Gheorghe Nichita, fost primar al municipiului Iaşi, a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti, la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, având şi interdicţia de a fi ales într-o funcţie publică.

Decizia nu este definitivă.

“Condamnă pe inculpatul Nichita Gheorghe la pedeapsa principală de 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercitiul autorității de stat, de a ocupa funcția de primar pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Totodată, condamnă pe inculpatul Urdăreanu Tiberiu la pedeapsa principală de 8 luni închisoare pentru savârsirea infracțiunii de dare de mită. Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Urdăreanu Tiberiu pe un termen de încercare de 2 ani si 8 luni.
Confiscă de la în Nichita Gheorghe suma de 71214,76 lei primită cu titlu de mită cu obligarea inculpatului la plata către stat a acestei sume. Menține sechestrul asigurător până la concurența sumei de 71214,76 lei.”, se arată în decizia instanţei.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă nici în cazul lui Tiberiu Urdăreanu.