Fostul preşedinte american George H.W. Bush a fost spitalizat la o zi după funeraliile soţiei sale, Barbara, a anuţat, marţi, Jim McGrath, purtătorul de cuvânt al familiei Bush, informează site-ul postului CNN.
George H.W. Bush a fost internat duminică la un spital din Houston, din cauza unei infecţii sanguine.
McGrath a precizat că fostul preşedinte răspunde la tratament şi ”pare că se reface”.
Starea de sănătate a lui George H.W. Bush s-a deteriorat în ultimii ani, fiind nevoit să folosească un scaun cu rotile.
Bush s-a născut la 12 iunie 1924 şi a fost preşedintele Statelor Unite între 1989 şi 1993. Fiul său cel mai mare, George W. Bush, a fost şi el preşedinte al SUA, din 2001 până în 2009.