Confidenţialitate

Fostul presedinte al Bancorex va primi despagubiri in valoare de peste 4,5 milioane de euro

Tribunalul Bucureşti a decis cA fostul preşedinte al Bancorex Răzvan Temeşan să primească de la Banca Comercială Română despăgubiri în valoare de peste 4,5 milioane de euro.

E vorba de drepturile salariale – 70 de mii de euro lunar – din momentul în care acesta a fost concediat – adică din februarie 2009.

Prin această decizie, judecătorii Tribunalului București obligă BCR să-i plătească lui Răzvan Temeșan salariul aferent periodei cuprinse între 27 februarie 2009 și 9 septembrie 2014.

Suma de 4,5 milioane de euro trebuie achitată în echivalentul în lei la cursul oficial al BNR din ziua plăţii.

Pe lângă acești bani, magistrații au decis și plata unor daune morale în valoare de 100 de mii de euro.

Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Răzvan Temeşan a fost preşedinte al Bancorex între 1992 şi 1997.

BCR a preluat acțiunile fostei Bancorex – prăbușirea aceste bănci a fost unul dintre cele răsunătoare falimente bancare din anii 90.

În 1999, statul a preluat împrumuturile neperformante ale Bancorex, iar BCR a absorbit restul activităţilor băncii.