Fostul prefect de Gorj a primit măsura arestului la domiciliu și va fi monitorizat cu dispozitiv electronic de supraveghere. Asta au decis magistrații Judecătoriei sector 1, după ce procurorii solicitaseră arestul preventiv.
Procesul s-a judecat în lipsă, întrucât Dan Ilie Morega este internat la secția de psihiatrie a Spitalului Judetan de urgență din Târgu Jiu.
Gabriela Mladin:
Judecătoria sectorului 1 a decis ca în următoarele 30 de zile, Dan Ilie Morega să fie arestat la domiciliu. De asemenea, trebuie să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, să se supună măsurilor de control, îngrijire sau tratament medical în scopul tratării afecţiunilor cu care a fost diagnosticat și să nu conducă vehicule pe drumurile publice.
Magistrații i-au atras atenția fostului prefect de Gorj că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, arestul la domiciliu poate fi înlocuit cu arestul preventiv, așa cum de altfel solicitaseră și procurorii.
Polițiștii din Gorj trebuie să verifice dacă Morega respectă toată aceste măsuri.
Procesul s-a judecat în lipsa lui Dan Ilie Morega care s-a internat în spital, la secția psihiatrie, înainte să fie audiat de anchetatori. El este cercetat în 7 dosare penale, în 6 pentru conducere cu permisul retras și într-unul pentru agresiune împotriva unei jurnaliste, fapte comise în ultimele 6 săptămâni.
Decizia pronunțată de judecători poate fi atacată în 48 de ore.
‘Poliția și-a făcut datoria în cazul Morega, e de părere ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.
Fostul prefect de Gorj a sfidat oamenii legii, fiind prins în repetate rânduri la volan, deși nu avea permis.
”’Poliția a făcut 7 dosare penale domnului Morega. În momentul în care vorbești de dosar penal deja intră în scenă o altă instituție care se cheamă Parchetul și o altă instituție care se cheamă justiția instanței de judecată. Deci, de fiecare dată când a fost cazul să-și exercite atribuțiile, Poliția a făcut-o”, a precizat ministrul Cătălin Predoiu.