Confidenţialitate

Fostul poliţist de la Gerota se consideră nevinovat; crede că s-a infectat în România, nu în Israel

Fostul ofiţer MAI, care a fost internat la Spitalul Gerota, a fost audiat de anchetatori. Acesta a spus la audieri că se consideră nevinovat şi crede că s-a infectat în România, nu în Israel, potrivit unor surse judiciare.

Zeci de medici şi membri ai familiei sale au fost infectați de fostul ofiţer MAI. Spitalul Gerota a fost în carantină din cauza numărului mare de bolnavi infectaţi cu noul coronavirus. La începutul lunii aprilie a fost ridicată măsura.

A fost deschis şi un dosar penal la Parchetul General.

Oficialii Spitalului Gerota, care aparţine Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au transmis, în luna martie, clarificări cu privire la pacientul care a fost diagnosticat cu coronavirus, precizând că ofiţerul a semnat, la internarea în spital, un formular în care anunţa că nu a călătorit în străinătate.

Bărbatul are 60 de ani, este ofiţer în rezervă.