Confidenţialitate

Fostul manager al Spitalului Județean Constanţa, condamnat pentru spălare de bani şi luare de mită

Fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, a fost condamnat la 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru spălare de bani şi luare de mită de către Curtea de Apel Bucureşti, decizia magistraţilor fiind definitivă.

În acelaşi dosar, în luna decembrie a anului trecut, Dănuţ Căpăţînă primise o condamnare de 13 ani şi 4 luni din partea Tribunalului Bucureşti.

El mai are o condamnare anterioară într-un alt dosar de corunţie, dar în care sentinţa nu este definitivă, şi a fost trimis în judecată în alte două cauze.

Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat, miercuri, sentinţa în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al SCJU Constanţa. El a primit o condamnare de 6 ani şi 8 luni de închisoare, decizia fiind definitivă.

Potrivit DNA, în perioada iulie 2009 – mai 2016, în calitate de manager al unităţii spitaliceşti, Dănuţ Căpăţînă a pretins de la mai mulţi reprezentanţi de societăţi comerciale sume de bani din care a primit, în total,197.858 de euro, 27.900 USD şi 4.768.698 de lei.

Banii au fost primiţi atât în mod direct, cât şi prin intermediul firmei S.C. Picus Consulting S.R.L. Sau al unor firme off-shore deţinute de Căpăţînă sau de amicii săi, în schimbul încheierii unor contracte între societăţile respective şi spital.

Aceste contracte vizau achiziţia de servicii IT şi, ulterior, de mentenanţă IT, servicii medicale de medicina muncii, destinate angajaţilor spitalului, dar şi servicii medicale constând în analize de laborator.

Sumele plătite ca mită au fost virate de către reprezentanţii societăţilor comerciale care au încheiat contracte cu Spitalul Judeţean Constanţa în conturile firmei Picus Consulting şi al firmelor off-shore, în baza unor contracte de prestări servicii de consultanţă fictive.

Din totalul banilor primiţi ca mită, suma de 4.768.698 de lei a provenit de la Constantin Virgil Ivan, director general al unei societăţi comerciale, fiind remisă în perioada iulie 2009 – mai 2016, în vederea derulării în bune condiţii a două contracte şi a plăţii la timp a facturilor aferente acestora, sub forma unor plăţi lunare aferente unor servicii de consultanţă neefectuate.

Dănuţ Căpăţînă a mai fost condamnat, în luna august a anului trecut, de Tribunalul Constanţa la patru ani şi patru luni de închisoare pentru tentativă la abuz în serviciu, după ce pe parcursul derulării procedurii de atribuire a contractului de concesiune a serviciului de producţie şi distribuţie de oxigen medicinal, în anul 2010, a încălcat dispoziţiile legale privind achiziţiile publice. În dosarul respectiv, decizia nu este definitivă.

De asemenea, el mai are alte două dosare în care a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie.

Dănuţ Căpăţână a condus Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa din 2009 şi până în mai 2016.