Confidenţialitate

Fostul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, reținut în dosarul furtului unui miliard de euro din băncile moldovene

Fostul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei a fost reținut în dosarul furtului unui miliard de euro din băncile moldovene.

Alături de Dorin Drăguțanu au mai fost reținute trei persoane din fosta și actuala conducere a Băncii Naționale de la Chișinău.

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a confirmat că a mai permis reținerea a doi actuali viceguvernatori si a unei foste viceguvernatoare:

Dorin Drăguțanu a fost guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei în perioada 2009-2016. În decembrie 2019, au avut loc percheziții la casa lui Drăguțanu.

Emma Tăbârță a deținut funcția de viceguvernatoare din 2008 până în 2015, perioadă în care s-a produs furtul miliardului și Laundromatul – schema rusească prin care au fost spălate aproximativ 20 de miliarde de dolari din Rusia. Emma Tăbârță figureaza și într-un dosar deschis în acest caz.

Aureliu Cincilei și Ion Sturzu au fost numiți viceguvernatori în 2013.

Devalizarea sistemului bancar a fost o operație “coordonată cu politicieni și demnitari de stat” – se arata in raportul unei comisii parlamentare de anchetă.