Fostul deputat Cătălin Rădulescu, supranumit ”Mitralieră”, a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu și fals în declarații în formă continuată.
Potrivit procurorilor DNA, ar fi primit în 2016, în mod nejustificat, titlul de ”Luptător cu rol determinant” în Revoluția din 1989.
Alături de acesta, au fost trimiși în judecată și alți inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite:
Sanda Adrian, la data faptei secretar de stat în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist și președinte al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant.
Tănase Corina Denisa, la data faptei membru al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant.
Cechi Cristina Valentina, la data faptei membru al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant.
Conform DNA, aceștia i-ar fi acordat lui Rădulescu, în 2016, titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”, deși acesta nu îndeplinea una dintre condițiile prevăzute de lege, respectiv pe aceea de a fi desfășurat activități revoluționare într-o localitate în care, în urma acțiunilor și confruntărilor cu forțele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute până în data de 22 decembrie 1989, ora 12:10 – ora fugii dictatorului Nicolae Ceaușescu.
Concret, membrii comisiei ar fi admis cererea formulată de Rădulescu și ar fi constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea titlului de revoluționar doar pe baza a două declarații (din 2015 și 2016), în care acesta ar fi precizat aspecte neconforme cu realitatea cu privire la activitatea sa revoluționară în orașele Timișoara și București în perioada 16-21 decembrie 1989.