Confidenţialitate

Fosta judecătoare Camelia Bogdan află dacă va fi reprimită în magistratură

Magistrații Instanței Supreme sunt așteptați să decidă luni dacă judecătoarea Camelia Bogdan va fi reprimită în magistratură.

Un complet de cinci judecători a dezbatut pe 4 decembrie recursul declarat de Camelia Bogdan împotriva deciziei Consiliului Superior al Magistraturii și ar urma să decidă dacă judecătoarea își poate relua activitatea.

Camelia Bogdan este cea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu la zece ani de închisoare în dosarul ICA și a fost exclusă din magistratură în luna februarie.

Judecătoarea a fost exclusă din magistratură pe motiv că s-ar fi aflat în incompatibilitate, deoarece ar fi predat în 2014 în cadrul unui seminar de prevenire a fraudei şi corupţiei funcţionarilor APIA, instituţie subordonată Ministerului Agriculturii, care a fost parte civilă în dosarul ICA.

Camelia Bogdan a susținut însă că a participat la seminar cu acordul preşedintelui de secţie de la Curtea de Apel Bucureşti și fără să fi fost plătită pentru prestaţia ca lector de către Ministerul Agriculturii, ci dintr-un împrumut contractat de statul român cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.