Confidenţialitate

Fost vicepreședinte ASF, reținut de DNA

Fostul vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, Daniel Tudor, a fost reținut de procurorii DNA pentru luare de mită.

Este acuzată că ar fi primit 300.000 de euro de la patronul unei firme de asigurări.

În schimb, Daniel Tudor urma să se asigure că rezultatul controlului la societatea de asigurări va fi unul favorabil omului de afaceri.

În acest dosar este urmărită penal și soția acestuia, senatoarea PNL, Doina Anca Tudor.

Daniel George Tudor ar fi comis infracțiunile în perioada martie-mai 2013, atunci când era președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al ASF.

În același dosar mai sunt urmăriți penal pentru trafic de influență Marian Ovidiu, la data faptei secretar general al Senatului, dar și Anca Doina Tudor, senatoare PNL și soția fostului vicepreședinte ASF.        Aceasta este suspectată de complicitate la luare de mită.

Potrivit procurorilor DNA,  Daniel Tudor ar fi primit de la administratorul unei firme de asigurări, denunțător în cauză, 300 de mii de euro pentru a închide ochii la un control la acea societate.

Banii i-ar fi primit în 3 tranșe, inclusiv prin intermediul soției sale. Inițial, fostul vicepreședinte al ASF i-ar fi cerut omului de afaceri 3 milioane de euro. Rezultatele controlului scoteau la iveală lucruri grave  – gradul de risc ridicat al firmei, dar și situația financiară precară. Numai că Daniel Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat constatările.